Ciprian Deac (37 de ani) și-a revenit 100% după accidentarea suferită la umăr în meciul jucat cu Sepsi OSK în aprilie 2023, iar mijlocașul e titular cu FC Botoșani.
CFR Cluj a primit vizita celor de la FC Botoșani în etapa a 7-a din Superliga, iar Ciprian Deac a fost titularizat de Andrea Mandorlini.
Ciprian Deac (37 de ani) a revenit în echipa de start a celor de la CFR Cluj după mai bine de patru luni. Experimentatul fotbalist a fost titular ultima dată pe 15 aprilie 2023, la meciul câștigat de fosta campioană a României în fața lui Sepsi OSK, scor 2-1.
La partida jucată de CFR Cluj cu Sepsi OSK, scor 2-1, Ciprian Deac a suferit o ruptură a ligamentelor în articulația umărului stâng și a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Ciprian Deac a avut nevoie de o a doua operație în doar trei luni, dar de data aceasta la genunchi. Intervenția chirurgicală a avut loc în iulie 2023, după ce a simțit dureri la primele antrenamente din cantonamentul de la Brașov a fostei campioane a României.
„A fost operat, joi a ieșit din spital și de vineri s-a alăturat lotului pentru a începe recuperarea. Cunoaștem profesionalismul lui și cred că în câteva săptămâni, la cum îl cunosc, va putea evolua”, a spus atunci Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, în exclusivitate pentru ProSport.
Fotbalistul în vârstă de 37 de ani a revenit după accidentare la meciul terminat la egalitate de CFR Cluj cu Universitatea Craiova, scor 1-1, când a bifat doar 12 minute.
CFR Cluj: R. Sava – Mogoș, Kreisc, Ajeti, Camora – Avounou, Tachtsidis, Muhar – C. Deac, Bîrligea, Otele Rezerve: Hindrich, Cr. Manea, Morgan, Cvek, R. Filip, Krasniqi, L. Mihai, Konoplianka, Betancor Antrenor: Andrea Mandorlini
FC Botoșani: Ducan – Mutombo, Dican, Pius – Friday, Ed. Florescu, Zabou, Țigănașu – Pinson, Camara, Cărăușu Rezerve: A. Ureche, Drole, Șeroni, Creț, E. David, Mouaddib, Cioiu, Olinga, Drole, G. Dragomir Antrenor: Andrei Patache
Cotat de site-urile de specialitate la 500.000 de euro, Ciprian Deac a revenit la CFR Cluj în ianuarie 2017, după ce jucase la Tobol Kostanay. Mijlocașul în vârstă de 37 de ani mai jucase la formația din Gruia din iulie 2012 până în iunie 2015, din iunie 2008 până în august 2010 și din iulie 2005 până în februarie 2008.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER